Boc la balon

Boc la balon
  • Publicat:
  • Actualizat:

Dacă s-a suit și premierul pe masă ca să dea cu pumnu, chiar că
suntem pe foame. La maică-mea la servici le-a dat salariu micșorat
și i-au trimis patru zile acasă să citească stenograme. Prietena
mea cea mai bună, stewardesa, umblă cu ripped pantyhouse (că
ciorapi găuriți nu pot să zic, o respect prea mult; zice că-s la
modă, poartă Shakira și Kristen Dunst – babe frivole de-ale
ei).

Io n-am decât o soluție: să mă pun pe carte. Așa că îmi scriu
lucrarea de diplomă la Relații Internaționale și o tai. Puteam s-o
cumpăr, e superofertă – la două teze de licență, ai un masterat
inclus. Da’-s fată cinstită, nu ca altele cu IQ negativ, și îmi
folosesc expertiza: sunt în chaturi cu ăia de la Galatasaray, să mă
ia acolo. M-au pus să mă îngraș și să învăț versurile la imn:
„Re-re-re, ra ra ra, cim bom bom, cildirin cildirin cildirin
cildirin, cimbom icin cildirin”. Pare ușor? Nu e. Ai scăpat un
„cildirin”, ai pierdut ritmul. O să fiu primită ca o cadână. La
ăștia e de-ajuns să le zici Hagi, Gică Popescu, Lucescu și
te-ngroapă în sugiuc.

E clar că în țară nu mai e de trăit: ați citit c-au început să-și
ia transferu toate divele. Am bagajele la ușă. Sper s-apuc un loc
în autocar la „Mortadoglu” până nu vine DNA-ul peste mine. Mi-a zis
mie tata, bătrânul N’Tzutzu, o fabulă de pe minunatele lui
meleaguri, unde șerpuiește Lualaba cea frumos curgătoare și limpede
ca cristalul, în care se oglindesc cu mândrie codrii de mangrove…
Ce s-o mai lungim? Era agitație mare printre animale.

Leul nu mai pricepea nimic. Oprește o familie de leoparzi. „Măi,
unde-ați luat-o așa la sănătoasa?”. Răspunde masculul, gâfâind:
„Vine Akafuta Mabuibui (Anticorupția lor, care chiar ți-o face, de
unde și numele). Leule, gândește-te: eu – blană, nevastă-mea –
blană, ăia micii – blană. Ne saltă din oficiu!…”. Hm, zice leul,
cât pe-aci să calce pe o familie de melci, care se târau cât puteau
de repede. „Leule, ne prind ăștia din urmă: eu – casă, nevastă-mea
– casă, copiii – case”. Hm… Doar un clan de maimuțoi – liniștiți,
pe crăcile lor. „Inconștienților!”, le strigă leul. „Voi de ce n-o
ștergeți?”. Răspunde respectuos gibonul: „N-avem treabă: io – în
curu gol, nevastă-mea – în curu gol…”.

O să vă-ntrebați ce să-mi ia mie DNA-ul. Cum ce? Baloanele. De
ce? Pentru silicon. Odată se supără Boc și le bagă la termopane, în
programul de reabilitare termică…

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Vestea care îi “îngroapă” pe șoferi în datorii. Urmează creșteri uriașe
Vestea care îi “îngroapă” pe șoferi în datorii. Urmează creșteri uriașe
Anamaria Prodan, toate detaliile despre nunta cu Gavril. Cine va cânta și unde se va organiza
Anamaria Prodan, toate detaliile despre nunta cu Gavril. Cine va cânta și unde se va organiza
Simona Gherghe, adevărul despre plecarea de la cârma emisiunii: „Atât am putut duce”
Simona Gherghe, adevărul despre plecarea de la cârma emisiunii: „Atât am putut duce”
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu cifra 11"
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu…
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul şi îl întreabă: - Ai fost cuminte anul acesta?
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul şi îl întreabă: - Ai…
ANIMAŢIE. Filmul teribilului accident din Timiş, provocat de un şofer de BMW care îşi luase permisul de 4 zile. Prietena lui a murit, după ce a fost aruncată din maşină
ANIMAŢIE. Filmul teribilului accident din Timiş, provocat de un şofer de BMW care îşi luase permisul de 4 zile. Prietena…
Actorul din Războiul Stelelor a spus ADEVĂRUL! „Este mai mult un basm...
Actorul din Războiul Stelelor a spus ADEVĂRUL! „Este mai mult un basm...
Fosta iubită a Prinţului Cristea a ieşit la plajă şi i-a înnebunit pe italieni: Incredibil de frumoasă!
Fosta iubită a Prinţului Cristea a ieşit la plajă şi i-a înnebunit pe italieni: Incredibil de frumoasă!
Ce vedetă din România se iubește cu un puștan cu 22 de ani mai tânăr ca ea: „Pentru noi este doar un număr…”
Ce vedetă din România se iubește cu un puștan cu 22 de ani mai tânăr ca ea: „Pentru noi este…
Permis suspendat pentru 10 ani. Legea care va intra în vigoare în România
Permis suspendat pentru 10 ani. Legea care va intra în vigoare în România
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Procurorii UE amenință că vor da în judecată Comisia Europeană. Motivul invocat în procedura lansată de Laura Codruța Kovesi
Procurorii UE amenință că vor da în judecată Comisia Europeană. Motivul invocat în procedura lansată de Laura Codruța Kovesi
Două meciuri de la turneul de la Roma, inclusiv cel al Soranei Cîrstea, întrerupte de protestatari
Două meciuri de la turneul de la Roma, inclusiv cel al Soranei Cîrstea, întrerupte de protestatari
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul bolid al manelistului
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul…
×